Minor prins la volanul unei mașini furate


Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat l-au prins, azi noapte, în flagrant pe R. D., de 15 ani, din localitate, care a sustras un autoturism, care era parcat pe o stradă din localitate, având cheile în contact şi portierele deschise, pentru a se plimba.

Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentraţie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetărle continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui autoturism fară a poseda permis de conducere.

Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, polițiștii doljeni vin în întâmpinarea cetățenilor cu următoarele recomandări:

  • Parcaţi autoturismul în locuri special amenajate, iluminate pe timpul nopţii sau în raza de acoperire a unor camera de luat vederi amplasate la sediile unor instituţii sau societăţi comerciale!
  • Montaţi un sistem de alarmă eficient!
  • Apelaţi la noile tehnici de marcare a componentelor exterioare ale autoturismului.
  • Nu lăsați la vedere în interiorul autoturismului bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatură electonică, certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate, etc.).
  • Chiar dacă părăsiți autoturismul pentru scurt timp (pe timpul achitării contravalorii conbustibilului în staţiile de alimentare cu carburanţi) acţionați sistemul de închidere a portierelor.
  • Pe perioada deplasării cu autoturismul, în special în cazul reprezentantelor de sex feminin, acţionați sistemul de închidere a uşilor. Astfel, veți evita să fiți deposedată la semafor de geanta aflată în interiorul maşinii.

COMMENTS

avon.ro%20
Name

Atentionare Meteo,33,Calafat,1,coplata,1,Educatie,10,Eveniment,124,Facebook,1,General,1,incendiu,28,ÎNTRERUPERI PROGRAMATE,5,ISU DOLJ,1,Licitatie,2,METEO,7,National,1,Podul Calafat-Vidin,98,Politica,2,Politică,1,PTF Calafat,311,Sănătate,1,Sfinţi Ierarhi,1,Slider,1153,Sport,243,Stiri externe,524,Stiri interne,1129,Video,5,Virus,3,
ltr
item
REALITATEA DIN CALAFAT: Minor prins la volanul unei mașini furate
Minor prins la volanul unei mașini furate
https://1.bp.blogspot.com/-z-K5edQGPn0/WnmT0ymPk6I/AAAAAAAAMS0/HF4ZY-_nsUQeVDSGhEAT5N487QtGOVcagCLcBGAs/s640/politia.jpg
https://1.bp.blogspot.com/-z-K5edQGPn0/WnmT0ymPk6I/AAAAAAAAMS0/HF4ZY-_nsUQeVDSGhEAT5N487QtGOVcagCLcBGAs/s72-c/politia.jpg
REALITATEA DIN CALAFAT
https://realitateadincalafat.blogspot.com/2018/02/minor-prins-la-volanul-unei-masini.html
https://realitateadincalafat.blogspot.com/
https://realitateadincalafat.blogspot.com/
https://realitateadincalafat.blogspot.com/2018/02/minor-prins-la-volanul-unei-masini.html
true
3484453491765037629
UTF-8
Loaded All Posts Not found any posts VIEW ALL Readmore Reply Cancel reply Delete By Home PAGES POSTS View All RECOMMENDED FOR YOU LABEL ARCHIVE SEARCH ALL POSTS Not found any post match with your request Back Home Sunday Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday Saturday Sun Mon Tue Wed Thu Fri Sat January February March April May June July August September October November December Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec just now 1 minute ago $$1$$ minutes ago 1 hour ago $$1$$ hours ago Yesterday $$1$$ days ago $$1$$ weeks ago more than 5 weeks ago Followers Follow THIS PREMIUM CONTENT IS LOCKED STEP 1: Share. STEP 2: Click the link you shared to unlock Copy All Code Select All Code All codes were copied to your clipboard Can not copy the codes / texts, please press [CTRL]+[C] (or CMD+C with Mac) to copy