Ploi abundente, după caniculă


În Dolj a plouat consistent, încă de duminică seară, dar şi pe parcursul zilei de ieri, pe toată întinderea judeţului.


oPotrivit reprezentanţilor Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, cantităţile de precipitaţii înregistrate pe teritoriul judeţului Dolj până ieri după-amiază, în jurul orei 16.00, au fost: Craiova – 70,8 l/mp, Băileşti – 39,2 l/mp, Bechet – 87,6 l/mp şi Calafat – 30,8 l/mp. Deşi neînsoţite de alte perturbări, specifice ploilor de vară, izolat s-au înregistrat şi câteva situaţii în care pompierii au fost nevoiţi să intervină cu operativitate.

Astfel, au evacuat apa din parcarea centrului comercial Selgros, dar şi dintr-o gospodărie din comuna Cârcea, şi au înlăturat doi copaci căzuţi pe strada „Ion Maiorescu” şi în centru, în spatele Farmaciei 3 F din Craiova, care au avariat câteva autoturisme.

 În plus, 2.682 de consumatori din Craiova, Filiaşi, Maglavit, Melineşti şi Calafat au rămas fără energie electrică, echipele CEZ lucrând la remedierea deficienţelor. Precipitaţiile abundente căzute, în debutul lunii lui cuptor, rezolvă parţial deficitul de umiditate din sol şi întremează culturile agricole afectate de secetă. Rari sunt anii calendaristici în care să se înregistreze asemenea precipitaţii în luna iulie.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.