Opt migranți au plătit mii de euro pentru a ajunge, ascunși în TIR-uri, în Germania

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, au depistat, ascunși în două camioane care transportau piese auto, cinci cetățeni irakieni și trei sirieni, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în Germania. Cei opt cetățeni străini și șoferii celor două automarfare au fost predați autorităților de frontieră bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.


În data de 05.05.2017, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul turc Ali M., la volanul unui autocamion înmatriculat în Turcia, cu care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese auto, din Turcia cu destinația Germania.

Cu ocazia controlului specific, echipa comună formată din polițiști de frontieră români și bulgari a observat că șnurul care asigură prelata camionului era tăiat în zona sigiliului. Astfel, s-a procedat la verificarea amănunțită a compartimentului marfă, ocazie cu care au fost descoperite, printre marfa transportată, cinci persoane (un bărbat, o femeie și trei copii).
În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că persoanele în cauză formează o familie de cetățeni irakieni, cu vârste cuprinse între 7 și 40 ani. 

Persoanele în cauză au declarat că au plătit în Turcia, unei persoane a cărei identitate nu o cunosc, suma de 5.000 de dolari pentru a-i ajuta să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Conducătorul auto a declarat că nu are cunoștință despre faptul că în mijlocul de transport se aflau ascunse cele cinci persoane.


Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui alt autocamion cu care transporta piese auto pe aceeași rută, cetățeanul bulgar Rusi R., în vârstă de 38 ani.

Cu ocazia verificării cu aparatura de detectare a cantității de dioxid de carbon, s-a obținut un rezultat pozitiv, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra compartimentului marfă al camionului.

Astfel, au fost descoperite printre piesele auto, trei persoane de sex masculin, care au declarat că sunt cetățeni sirieni și au vârste cuprinse între 18 și 25 ani. Tinerii au declarat că au plătit fiecare, unui facilitator în Turcia, 4.000 de euro, pentru a-i ajuta să ajungă în vestul Europei.

Șoferul mijlocului de transport a declarat că nu știa despre prezența celor trei în compartimentul marfă al autocamionului.


În ambele cazuri, conform protocolului româno-bulgar, persoanele depistate de polițiștii de frontieră, împreună cu șoferii și mijloacelor de transport, au fost predate autorităților de frontieră bulgare, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.