Un mort şi un rănit în urma unui accident, în Smârdan


Conform IPJ Dolj, vineri, 31.03.2017, în jurul orei 23.45, pe DJ 553A, în localitatea Smârdan, judeţul Dolj, C. Laurenţiu , de 20 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, jud. Dolj, în timp ce conducea un autoturism Renault, proprietatea unui cetăţean bulgar, din direcţia comunei Ciupercenii Noi către Calafat, fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un pom şi o fântână, după care s-a răsturnat. 


Din accident a rezultat decesul lui V. Marian, de 19 ani, din aceeaşi localitate, pasager pe locul dreapta faţă în autoturism şi vătămare corporală uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Municipal Calafat, după care a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. 


Conducătorul auto a fost testat de poliţişti  cu aparatul alcooltest,  rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a i se recolta probe biologice. 

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare în vederea efectuării necropsiei.


 Pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.