Peste 10.000 de oameni la Sărbătoarea Bujorului, în pădurea Pleniţa


Cea de a 46-a ediţie a Sărbătorii Bujorului, desfăşurată ieri, a adunat peste 10.000 de  persoane. «Încă din 1970, în a doua jumătate a lunii mai, când înfloreşte bujorul de silvostepă – paeonia peregrina –, comuna noastră de suflet, Pleniţa, sărbătoreşte această manifestare unică în România.

Soarele este darnic cu noi, deşi zilele trecute vremea s-a jucat cu nervii agricultorilor. Poiana cu bujorii unicat se întinde pe circa 50 de hectare şi, de cum intrăm în pădure, ne întâmpină o „mare roşie”, în toată frumuseţea sa naturală», ne-a declarat Puiu Calafeteanu, primarul comunei Pleniţa.

Şi într-adevăr, pe un soare generos, ce a făcut ca termometrul să depăşească 22 de grade Celsius, cu un vânticel cald de primăvară purtător de miresme ale locului binecuvântat de natură, cei peste 10.000 de oameni veniţi să petreacă s-au desfătat cu muzică, bucate de sezon, mititei, bere.

Nici copiii nu au stat pe margine: spaţiile de joacă special amenajate au făcut deliciul acestora. Edilul ne-a mai mărturisit că, de la an la an, numărul turiştilor veniţi să vadă acest spectacol al naturii este tot mai mare. Semn că Pleniţa, o comună destul de dezvoltată economic, îşi respectă blazonul, aici, unde nu există palmă de pământ nelucrat, iar infrastructura de apă potabilă o deţine încă din anii 70.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.