„Drumeţ în ţara mea” – excursii tematice în Oltenia pentru copiii etnici români din regiunea Vidin


Peste 160 de copii din comunităţile româneşti din regiunea Vidin (Bulgaria), însoţiţi de reprezentanţi legali, au participat la proiectul „Drumeţ în ţara mea” , derulat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „AVE”.

Ei au vizitat cele trei secţii ale Muzeul Olteniei din Craiova, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, Mănăstirea Tismana din Gorj, Mănăstirea „Sf. Ana” din Orşova şi oraşul Drobeta-Turnu Severin (Mehedinţi). Proiectul – prin care s-a dorit creşterea gradului de informare şi de asumare a tinerilor români din Bulgaria cu privire la istoria, cultura şi civilizaţia poporului român, din care şi ei sunt parte – s-a bucurat de parteneriatul cu Consiliul Judeţean Dolj, instituţie care a fost alături de iniţiatori şi a făcut posibilă realizarea lui.

Tot pentru comunitatea de români din regiunea Vidinului, la începutul lunii aprilie s-a desfăşurat o Caravană a teatrului şi folclorului românesc, organizată de Institutul Cultural Român prin Direcţia Românii din Afara Graniţelor, în parteneriat cu Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „AVE”. Caravana a cuprins o serie de reprezentaţii ale actorilor Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” din Craiova şi ateliere de ţesut pânză de casă la război, susţinute de meşterul popular Cristina Niculescu, împreună cu alte ţesătoare.


Prezenţi pentru prima oară în ţara-mamă, copiii români din Bulgaria au rămas încântaţi de ceea ce au văzut, mai ales de vestigiile istorice şi arheologice de la muzeu şi de expoziţiile de icoane de la mănăstiri. Cei câţiva părinţi şi bunici care i-au însoţit au privit cu nostalgie şi încântare costumele populare de la Casa Băniei din Craiova şi au remarcat asemănarea cu portul lor popular. „Aceasta a fost o excursie pe care o vom ţine minte toata viaţa” au declarat la unison copii, părinţi şi bunici. Excursiile tematice au fost organizate în patru etape (2-3 aprilie, 9-10 aprilie, 16-17 aprilie şi 23-24 aprilie), fiecare aducând în Oltenia câte 40 de elevi, cu însoţitori legali.


Proiectul „Drumeţ în ţara mea”, desfăşurat în perioada 1-30 aprilie, a adus în faţa elevilor români din regiunea Vidin aspecte din viaţa românilor din istorie până în contemporaneitate, stiluri arhitecturale româneşti şi portrete ale unor personalităţi marcante româneşti, fiind dedicat înţelegerii, folosirii şi păstrării moştenirii istorice şi culturale a poporului român. Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat „conştientizarea importanţei cunoaşterii istoriei poporului român de tânăra generaţie, precum şi însuşirea valorilor patrimoniului istoric şi cultural, pentru asigurarea continuităţii tradiţiilor moştenite şi pentru  menţinerea identităţii naţionale”.

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni este organizat şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi în coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni. Instituţia are ca scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în principal în rândul etnicilor români din cadrul comunităţilor istorice româneşti din afara teritoriului României. Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de pretutindeni a fost şi continuă să fie partener al comunităţilor româneşti din regiunea Vidin şi în alte numeroase proiecte, între care unul foarte important este organizarea de cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească pentru etnicii români.

În perioada aprilie – decembrie 2016, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” în parteneriat cu „AVE” – Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria  organizează cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească în Vidin si Kosava, în colaborare cu profesorii acreditaţi din regiune. Proiectul îşi propune cultivarea limbii române în forma ei standard, elevii păstrând astfel legătura cu limba, istoria şi cultura românească. „De asemenea, frecventarea cursurilor ar putea fi folositoare celor care, în timp, vor intenţiona să studieze în România. În egală măsură, se urmăreşte promovarea valorilor culturale româneşti, dorindu-se crearea unei punţi culturale între românii din ţară şi cei din comunităţile istorice”, menţionează organizatorii. După cum se ştie, românii din Bulgaria nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională, ci doar ca grup etnic, neavând, astfel, dreptul la educaţie în limba lor în şcoli de stat.

sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.