“Dolju-n bucate”, la Calafat

Primăria, Consiliul Local şi Biblioteca Municipală – filiala Calafat, împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează joi, 5 mai 2016, ora 12:00, evenimentul “Dolju-n bucate” la Calafat, în contextul inaugurării Muzeului Ţărănesc şi vă invită, să vă alăturaţi lor cu bună - dispoziţie şi poftă de degustare a preparatelor tradiţionale. Expoziţia culinară va fi deschisă la sediul Bibliotecii Municipale – filiala Calafat şi face parte din manifestările prilejuite de sărbătoarea “Zilele Municipiului Calafat” – ediţia a XXV-a, care se desfăşoară în perioada 5 – 8 mai 2016.

Alături de Calafat, la “Dolju-n bucate” vor participa cu preparate tradiţionale localităţile: Dăbuleni, Urzicuţa, Pieleşti, Ghidici, Maglavit, Desa, precum şi Asociaţia Vlahilor din Bulgaria.

Este un bun prilej pentru a stabili o trainică legătură culturală între comunităţile rurale şi o ocazie extraordinară de a pune în valoare bucătăria tradiţională a judeţului Dolj, născută din sărăcia şi lipsurile bunilor şi străbunilor noştri, dar atât de diversă şi de gustoasă, încât îşi merită locul în galeria bucatelor care întregesc tabloul culinar tradiţional românesc.

Pentru repunerea în valoare şi conservarea identităţii locale, deja unele comunităţi au decis să îşi organizeze unul sau mai multe momente “Dolju-n bucate”, şi au ales ca o dată pe an să se alăture centrului nostru pentru promovarea la Craiova a satului tradiţional doljean şi pentru a avea în timp cea mai mare masă tradiţională din această parte de ţară.

“Dolju-n bucate” este un proiect iniţiat în anul 2014, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, ca o călătorie prin viaţa satului tradiţional doljean, ilustrată prin diversitate culinară şi poveştile protagoniştilor care refac tabloul reunirii familiei ţăranului autentic în jurul mesei, la care fiecare îşi spune bucuriile sau necazurile. S-au alăturat până acum proiectului localităţile Dăbuleni, Bârca, Pieleşti, Giurgiţa, Urzicuţa, Calafat, Ghidici.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.